Disfuncționalități în sala de clasă - ADHD

Între 4% şi 6% dintre şcolari prezintă manifestări ale ADHD - această tulburare, tradusă ca sindrom al deficitului de atenţie şi al hiperactivităţii.

Din nefericire, multe cazuri rămân nediagnosticate şi netratate. Una dintre cele mai dificile probleme care se ridică în mod inevitabil în calea educatorului este legată de diagnosticarea ADHD. O diagnoză a acestui sindrom este multidimensională, implicând colectarea pe o perioadă relativ îndelungată a unor date de ordin medical, comportamental și educațional.

În clasa mea doar o fetiță este diagnosticată cu acest sindrom, are tratament și indicații terapeutice. În clasă mai sunt câțiva elevi, dar din păcate, părinții refuză să înceapă o investigație .

Un mod de a ajuta elevii hiperactivi să se implice în activitățile de la clasă este de a face informația, învățarea și activitățile didactice, interesante și pasionante.

Elevii hiperactivi au nevoie de sarcini de lucru și cerințe clar exprimate. Ambiguitatea sporește starea de agitație. Sarcinile au o limită de timp clară, scopurile, obiectivele sunt clar formulate și exprimate elevilor. Sancțiunile și premiile acordate sunt clar prezentate înaintea începerii activităților și sunt reamintite frecvent.

Cea mai dificilă condiție de îndeplinit este păstrarea calmului față de elev, indiferent de context și circumstanțe. Enervarea sau agitația cadrului didactic sporește hiperactivitatea copilului și accentuează simptomele și efectele ADHD.

Comunicarea cu părinţii

   Comunicarea între profesor şi părinte determină motivarea copiilor în învăţare, creşterea interesului acestora pentru studiu, pentru activităţile şcolare şi extraşcolare. Profesorii şi părinţii, împreună, ar trebui să îi sprijine pe copii în a-şi planifica activităţile, în a-şi dezvolta interesul pentru diferite domenii.
     Una dintre problemele care apar în relaţia profesor (diriginte) – elev este lipsa de implicare din partea părinţilor, distanţa tot mai mare pe care aceştia o păstrează faţă de şcoală. Şcoala ar trebui să se implice tot mai mult în atragerea părinţilor către ea, către profesori şi, în primul rând, către nevoile elevilor. Evoluţia copiilor trebuie urmărită constant, şi nu doar atunci când sunt probleme foarte mari. Astfel de momente tensionează foarte mult relaţia profesor – părinte şi, de foarte multe ori, dintr – o greşită gestionare a situaţiei pot duce chiar la destrămarea acesteia.
        Abordările contemporane în educaţie impun, ca şi condiţie obligatorie, ca profesorii să stabilească relaţii de cooperare cu părinţii elevilor, cu familiile acestora, rolul lor nelimitându-se doar la educaţia de la catedră sau din clasa.